Ce se va întâmpla cu cea mai așteptată autostradă din România. Data la care vor începe lucrările

Ce se va întâmpla cu cea mai așteptată autostradă din România. Data la care vor începe lucrările
Publicat: 29/03/2018, 00:22

„Vom vedea prima cupă de excavator pe șantierul Sibiu-Pitești înainte de anul 2020, dacă pregătirile vor continua în ritmul de acum. Apreciez că înainte de 2020 vor începe lucrările”, a spus Lucian Șova, într-o emisiune la Antena 3.

La data de 8 martie, documentația pentru Contractul destinat proiectării și execuției secțiunii 4 a Autostrăzii Pitești-Sibiu a fost trimisă la Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) pentru verificare și validare, anunța, într-un comunicat din aceeași zi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)

După finalizarea acestei etape, Contractul pentru proiectare și execuție va putea fi postat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), pentru ofertare.

Potrivit CNAIR, proiectarea acestei secțiuni ar urma să dureze 16 luni, iar execuția lucrărilor 44 de luni. Perioada de garanție pentru calitatea lucrărilor, stabilită prin documentație este de minim 60 de luni.

Secțiunea 4 a Autostrăzii Pitești-Sibiu, este cuprinsă între localitățile Tigveni și Curtea de Argeș și are o lungime de 9,86 km, din care 1,35 km de tunel, care vor fi construiți în zona de traversare a dealului Momaia.

„În acest moment se află în procedură de elaborare documentațiile pentru loturile 2 și 3 ale acestei autostrăzi”, a precizat CNAIR.

Anul trecut au fost scoase la licitație contractele pentru proiectarea și execuția loturilor 1 și 5 ale autostrăzii Pitești-Sibiu, iar la ora actuală ofertele se află în faza de evaluare.

La termenele de depunere a ofertelor pentru secțiunile 1 și 5 din Autostrada Sibiu-Pitești au fost înregistrate 8 oferte pentru Secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești) și 9 oferte pentru Secțiunea 1 (Sibiu-Boița).

Potrivit CNAIR, pentru proiectarea și execuția secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, cuprinsă între Curtea de Argeș și Pitești (km 92+600 – 122+950), cu o valoare estimată, fără TVA, de 1,83 miliarde de lei, au fost depuse 8 oferte:
1. Astaldi SpA
2. Asocierea China Railway 14th Bureau Group Co Ltd – Viaponte Rom SRL – Viaponte Projetos e Consultoria de Engenharia SA
3. Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pizzarotti SA
4. Asocierea Itinera SpA – Retter Projectmanagement SRL
5. Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA
6. Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA)
7. Asocierea Tirrena Scavi SpA – Toto SpA Costruzioni Generali
8. Asocierea Trameco SA – Vahostav SK as – Construcții Erbașu SA – Vega ’93 SRL – East Water Drillings SRL.

Durata contractului este de 120 de luni din care 12 luni perioada de proiectare, 48 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție.

Având în vedere noile prevederi legale în domeniul achizițiilor publice, valoarea propunerilor financiare este criptată în SEAP și poate fi accesată doar dupa finalizarea etapelor de evaluare a DUAE și a propunerilor tehnice.

Secțiunea 5 este amplasată în județul Argeș, are o lungime de 30,35 kilometri, iar traseul acesteia va începe în zona localității Curtea de Argeș și va continua paralel cu râul Argeș, până la actuala centură a Municipiului Pitești.

De asemenea, potrivit CNAIR, pentru secțiunea 1 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au fost depuse 9 oferte:
1. Astaldi SpA
2. Construcții SA
3. Asocierea SC Impresa Pizzarotti&C SpA – SC Pizzarotti SA
4. Asocierea Itinera SpA – SC Retter Projectmanagement SRL
5. Porr Construct SRL
6. Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA
7. Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA)
8. Asocierea Tirrena Scavi SpA – Toto SpA Costruzioni Generali
9. Asocierea Trameco SA – Vahostav S.K. a.s. – Construcții Erbașu S.A. – East Water Drillings SRL.

Valoarea estimată a primei secțiuni a autostrăzii Sibiu-Pitești, fără TVA este de 765,8 milioane de lei. Durata contractului este de 108 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție.

Lotul 1 aferent Secțiunii 1, cuprins între km 0+000 și km 13+170, va începe în zona localității Șelimbăr, la intersecția cu centura Sibiu. Aliniamentul va continua la vest de DN7, în paralel cu acesta, fiind amplasat într-o zonă colinară până la km 6, în zona localității Veștem. În continuare, traseul autostrăzii va traversa la vest de Tălmaciu, drumul județean DJ 105G, Avrig-Mârșa-Tălmaciu-Sadu, până în zona Boița, unde este prevăzut un nod rutier ce asigură conectivitatea temporară a autostrăzii Sibiu-Pitești cu DN7.

Autostrada Sibiu-Pitești este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează România de la vest la est.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată